sâmbătă, aprilie 30

13


Insula pustie, ziua 30
E intuneric. Singura lumina vine de la luna. M-am saturat de luna. Si sunt sigur ca si ea s-a saturat de mine. Sunt de 30 de zile pe nenorocita asta de insula. Pietrele parca nici nu mai vor sa scrijeleasca dungi pe bucata de stanca. Parca ar stii ca voi ramane aici. Daca nu pentru totdeauna, macar pentru cel putin 30 de ani. Atunci macar o sa stiu ca am facut ceva in viata. Si anume, sa-l intrec pe tipul ala din film, Robin Cusur sau cum ii zicea. Sau era o carte? Si sigur nu asta era numele lui. Ma simt rupt de realitate. Nu ca nu as fi. Nu am crezut niciodata ca poate fi atat de greu fara telefon. Sau laptop. Prietenii imi ziceau ca-s dependent de tehnologie si mereu ma suparam. “cum, eu, dependent? Am si eu o viata! “ . ha! Viata…asta nu e viata. In fiecare dimineata, cand ma trezesc, ma uit pierdut la ce a mai ramas din laptop. Toate lucrarile mele, toate pozele si toate documentele, pierdute pe apa sambetei. La propriu.
Am incetat sa ma mai lupt. Stiu ca suna tampit si cel ce va citi asa-zisul meu jurnal(eventual extraterestrii, nu stiu cum ar putea ajunge un om aici) ma va considera nebun. Am abandonat lupta. M-am lasat batut. Nu mai vreau sa continui asa. Stiu, nu imi va ridica nimeni nici o statuie, nu se vor scrie carti despre mine.
Azi ar fi fost ziua prietenei mele. Oare m-a uitat? Oare se mai gandeste cineva la mine? Intrebarea asta ma macina de cateva nopti. Nu pot sa spun ca nu imi este dor de cei de acasa. Dar ce inseamna acasa acum? Aici dorm, aici mananc…
Simt ca incep sa delirez. Parca imi vad neuronii iesind prin urechi sau prin nari sau pe oriunde gasesc loc. Prea multe carti SF citite se pare ca mi-au facut imaginatia sa o ia razna. Dar vocabularul e acelasi. Nu e ca si cum cineva ar trebui sa aibe pretentii asupra felului in care ma exprim. Totusi, vorbesc cu mine insumi de o luna. Poate ar trebui sa termin cu aberatiile…pe ziua de azi. Simt cum sar de la un subiect la altul si lucrul asta e foarte enervant.
Maine vine o noua zi de cercetari si cautari si intrebari si asa mai departe. Mi-e foame!

_______________
[tema la romana de prin clasa a 10a sau a 11a. pagina din jurnalul unui naufragiat, ziua 30]

12


Timpul se sparsese; fiecare apucam din el ce puteam, si nici macar nu mai curgea peste tot la fel: în glezne trecea o luna, în genunchi o zi, în coasta o ora, pe limba un minut si-n tâmpla o secunda. Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, inainte si inapoi. Virtejul lor putea fi aproape zarit, si deodata, îmi lasam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinata de caderea vreunui cuvint. Tu plutesti ca un vis de noapte deasupra sufletului meu. Iti sprijini tâmpla de inima mea ca de o piatra rosie, si astepti sa-ti spun numele tuturor lucrurilor pe care eu am ispravit de mult sa ti le mai spun. Gura mea e-n tacerea cea mai desavârsita,  înclinata ca matasea unui steag într-o zi fara vânt. O, nu pleca nicaieri! Îmi voi rupe inima cu un singur gest al mâinii, ca sa rasara durerea care stie numele durerii, ca sa rasara dragostea mea de femeie care stie numele tau ciudat, de barbat. Eu zic “do” el zice “re” si se isca tandru sunet,  nu stiu cum, nu stiu de ce. Deodata au venit pe sub copaci. Duceau cu ei o chitara care lasa in seara o umbra grea, triunghiulara. Dupa aceea au inceput sa cante si melodia a intins spre tine bratele ei reci. Eu ma uitam in pamant, in miezul pamantului, sa te zaresc cand ai sa treci. Iar nu mai suntem noi însine, nu mai stim de unde începem si unde ne sfârsim, în spatiul dat, rezemat pe coloana acestor secunde. De ce te-oi fi iubind, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunza cazând. Ca o rasuflare-aburita de ger. Nici nu-mi mai amintesc ce cantaima culcasem langa glasul tau si te iubeam. Parca dormim si visam.

____________________
versuri culese din poezii de nichita stanescu( aeroport de toamna, poveste sentimentala, tu plutesti, treaba ta, muzica, basorelief cu indragostiti, cantec fara raspuns, cantec de dor, parca dormim si visam)

11


De la apartamentul 67 în jos
            De la geamul mare al camerei principale vedea tot oraşul. Luminile parcă o făceau să fie sigură că alegerea făcută era cea corectă.
În noaptea asta voi pleca. Îşi spunea Sara privind când imensul oraş, când infinitul cerului. Avea dreptate mama când mi-a zis că nu e îndeajuns de bun pentru mine. Nu am ascultat-o. Mi-am urmat doar inima, ca o fraieră, fără să iau în calcul trecutul lui. Trebuia să fiu deşteaptă şi să îl părăsesc de la prima palmă. Dar nu. Am ales să rămân. Pentru copii, pentru ceea ce a fost la început. În speranţa că se va schimba. Şi din teamă să nu rămân singură din nou. Dar apoi au urmat alte palme. Şi nu s-a rezumat doar la asta. Mama ştie tot. Dar a încetat de mult să încerce să mă facă să plec. Fraieră. Asta sunt. O mare, mare fraieră. Însă totul se va...
Gândurile Sarei au fost oprite de sunetul cheilor băgate în uşă. O, nu! Atât a putut să mai zică femeia, înainte să încremenească în spatele canapelei.
-          Sara! Am nevoie de o cămaşă călcată! Acum!
Vocea bărbatului, aşa cum suna acum, o făcea mereu să tresară.
-          Dar...nu avem curent electric de la prânz, nu am avut cu ce...
-          Taci! Nu te-am întrebat nimic! Am zis doar că am nevoie de o cămaşă. Şi dacă am nevoie, înseamnă că vreau. Şi dacă vreau, înseamnă că o să îmi dai o nenorocită de cămaşă călcată. Acum!
-          Bob, te rog, dorm copiii, nu mai ţipa. Voi merge la vecina de alături şi o voi ruga să mă ajute. Dar, te rog, nu mai ţipa.
-          Nu îmi spui tu mie ce să fac. EU sunt cel care îţi spune ŢIE ce să faci.
În timp ce vorbea, Bob mergea încet, dar sigur, spre Sara. Femeia era la fel de încremenită ca atunci când acesta intrase în casă. O lacrimă fierbinte i se scurse pe obrazul stâng. Ştia că dacă el nu se va opri din mers, dacă nu va înceta să îi arunce privirile acelea atât de reci, va izbucni în plâns. Îşi zise în gând: Nu, nu voi plânge, trebuie sa fiu tare.
-          Bob, te rog. Uite, merg acum să îţi calc o cămaşă. O vrei pe cea verde sau pe cea albastră? Vocea tremurată a Sarei îi trăda teama, în ciuda faptului că ea nu voia să arate asta.
-          Nu te mai miorlăi atât! Tu ziceai că dorm copiii.
Doar canapeaua mai era între ei acum.
-          Plec.
-          Foarte bine, nu ştiu de ce nu ai plecat de mai devreme. Doar ţi-am zis că am nevoie de o cămaşă călcată. Şi să-mi aduci şi o bere.
-          Nu. Vreau să spun că plec de acasă. Îi iau şi pe copii. Sara nu ştiu de unde avusese curajul să îi spună asta, cuvintele-i ieşiseră din gură fără să îşi dea seama.
-          Ce ai spus? Cum să pleci? Nu ai putea trăi nici măcar o zi fără mine.
-          Dacă a trăi lângă tine se poate numi viaţă...
Calmul bărbatului o speria pe Sara. Nu ştia la ce să se aştepte. Niciodată nu a ştiut să descifreze lumina din ochii lui mici. Putea fi furie, nebunie, poate chiar teamă. Tocmai pentru că nu ştia ce gândea cu adevărat bărbatul ei în acel moment, Sara continuă, mai sigură pe propriile cuvinte:
-          Voi pleca şi nu mă vei putea opri. Ne-ai făcut viaţa un iad, mie şi copiilor şi ne va fi mult mai bine fără tine. Tu nu ai decât să rămâi cu averile şi femeile tale.
Sara ştiu acum că ceea ce vedea în ochii lui Bob era ură. Ură şi furie. O furie care o duse cu gândul într-o noapte friguroasă de februarie, când bărbatul ei, ajuns beat acasă, a bătut-o până a lăsat-o inconştientă. Cu toate că asta se întâmplase în urmă cu 3 ani, amintirile erau încă vii în mintea Sarei. Însă acum nu mai avea de gând să îi permită să mai facă asta. O distrusese destul în cei 7 ani, cât au stat împreună.
-          Nu vei pleca decât atunci când îţi voi spune eu să pleci! Spuse Bob şi se năpusti asupra femeii.
Sara, care stătea tot în faţa ferestrei mari, văzându-şi soţul înconjurând canapeaua şi venind spre ea cu viteza unui taur dintr-o coridă, se hotărî că de această dată nu va fugi. Îl va înfrunta. Aşteptă momentul oportun şi când soţul ei era îndeajuns de aproape de aceasta, Sara făcu un pas lateral.
La ora 3:17, cinci familii care locuiau în acelaşi bloc cu Sara şi Bob James au fost trezite de un zgomot puternic. O persoană care locuia la primul etaj a declarat mai târziu ziarului local: „Am insomnii. Citeam ziarul şi deodată am auzit un zgomot ciudat. Când m-am uitat pe geam, am văzut ceva căzând. Am crezut că am halucinaţii.”
În jurul orei 4, doi poliţişti, chemaţi de mai multe persoane, intrau în apartamentul 67. Într-una din camerele apartamentului o găsiră pe femeie, plângând încet în timp ce se uita la copiii ei care dormeau, repetând încontinuu: „S-a terminat, acum s-a terminat”.

________________________
[ asta-i facuta pentru o tema de la literatura universala, de aia are diacritice si tot ce-i trebuie]

joi, aprilie 28

9


cred ca o sa te astept. mai vii, nu-i asa? te mai gandesti la mine din cand in cand? defapt. mai bine nu. nu mai veni.nu te mai gandi la mine. indeplineste-ti visul. ba nu. nu vreau sa ma uiti. zambeste!
ai jucat cumva 'matele incurcate' cu mintea mea inainte sa pleci si si-a facut abia acum efectul? sau o faci de la distanta?
ar trebui sa-ti spun, oare, ca am plans de ambele dati cand mi-ai spus ca o sa pleci?
incerc sa scriu ceva si nu-mi iese. ideile imi ies din minte fara sa stiu de ele. cuvintele se scriu parca singure, fara sa-mi dau seama.
nu credeam ca e adevarat. faza cu scrisul, desenatul, cand sunt in starea asta.
mi-e dor de mirosul florilor pe care mi le-ai dat.
mi-e dor de *nu are rost sa enumar aici tot, pentru ca mi-e dor de...* tine.
mai suna-ma o data si fa-ma sa plang. poate dupa ce scap de nodul din gat o sa reusesc sa trec peste.
doar ca. parca nu as vrea sa te uit de tot. pentru ca o parte din mine spera ca intr-o zi o sa ne reintalnim, cumva, si o sa fie totul ca acum cateva zile...
basme.

8


te-am visat. pentru a nu stiu cata oara pe ziua de azi. imi umblai pe retina in timp ce eu incercam sa numar urechile unui iepure. mereu ma opream la "una" . apoi ma blocam si o luam de la inceput. ma distragi, pleaca din mintea mea! iepurasul e mai aproape decat esti tu. si totusi se pare ca iti place sa mai ramai pe aici. cel putin in mintea mea. ceilalti probabil nici nu ti-au observat lipsa. multi dintre ei. sau poate asta e felul meu de a ma face sa ma simt speciala.
de la inceput. deci. iepurasul are...o ureche...si inca...si inca n-ai plecat?! ma dor gandurile. vreau sa nu te mai visez, sa nu te mai simt, sa nu te mai aud, sa nu te mai vreau. si totusi...i-am spus norilor ca te vreau, apoi m-au intrebat cum te vreau. ce ar fi vrut sa raspund? cu un pic mai multa sare, un pic mai prajit, taiat felii sau cubulete?! chill, nu te-as manca. cum sa te vreau? gol, chel, cu ochi albastri, ojat, fardat, cu codite?! nu vreau sa te schimb. i-am raspuns, sec: aproape. cu toate ca m-am plictisit ca numaratoarea sa se opreasca la "una", eu te vreu aproape. ar fi mai usor.
oricum. nu-mi place cand o iau pe aratura. sau cand spun prea multe. nu vreau sa spun prea multe, ei nu trebuie sa stie. asa ca o sa incerc sa termin aici( si sa ma intorc la numaratul urechilor iepurelui).
iti multumesc. si. da. mi-e dor de tine.

7

nici nu stii cat de mult incerc sa ma abtin sa nu te sun.

6



ai plecat. 

5


soarele avea o raza in plus. sau doua.
norii erau ceva mai pufosi.
iarba era mai verde.
inghetata era mai buna.
copiii erau mai frumosi.
ochii mei straluceau mai tare.
lacrimile nu erau.
rasetele erau mai multe.
mai vrei?

4

because you're way nicer than everybody says
because you treat me way better than any other boyfriend did
because you kiss me in the ear
because i will not tell them about you...or what you'll do
because i really want to run away with you
because you like kids
because you talk in english and make me do the same thing
because when i'm with you, i can be me
because you kiss my belly
because you kiss me on the forehead
because with you i can manifest freely
because you make me laugh
because you're cute
because you sing
because after your kiss, no one else will feel right
because you tell me i'm pretty
because you're making me feel pretty
because you take me home, or wait with me in the station until the bus comes
because you talk very much
because i like your smile
because when i remember even a small hug from you, i get butterflies in my stomach
because i can't wait for you to call me and ask me out
because we go to your place to watch a movie
because, actually, half of the movie we kiss
because you just...know
because with you i can talk about anything
because you smile when i kiss your cheek
because you tell me not to be ashamed anymore
because we're kinda kinky
because you shed a tear at a movie and you weren't ashamed to tell me this

si daca iti spun ca nu am cum sa nu ma atasez, ma crezi?

but you keep telling me not to fall in love with you
but you will move from this town as soon as you'll have the occasion
but many girls like you
but many people talk shit about you( i don't mind) 
but there's more "becauses" than "buts"
but i'm too sentimental
but i started to like you too soon
but i don't want us to be "just best buddies who kiss each other from time to time"
but i can't stop thinking of you, even if i know it's nothing serious between us

_____________
[ 5 aprilie 2011]

3


zambetul tau imi intregeste zambetul in fiecare dimineata. si totusi, eu inca nu te-am cunoscut, si tu nu m-ai vazut niciodata. cu toate astea, adormim cu gandul unul la celalalt, chiar si atunci cand suntem imbratisati. tu nici nu stii cum ma cheama, eu nici nu stiu cum arati. cu toate astea, ne visam in fiecare seara.
obisnuim sa ne intalnim la capatul curcubeului si sa povestim cat pentru 1000. culorile curcubeului nu-s aceleasi cand mana ta nu este asezata protector in jurul meu. picaturile de ploaie nu cad la fel de melodios fara fosnetul lin al parului tau langa urechea mea.
deja stim totul despre fiecare, si totusi nimic. stiu ca iti place asta si cealalta, dar nu si daca atat de sau altfel.
nici cartea de telefoane nu-ti stie numele, dar eu ti-am invatat palma pe de rost.
sucul nu e la fel de acidulat fara sclipirea din ochiul tau stang si stiu ca nici bomboana nu ar fi la fel de dulce fara obrazul meu drept. si buzele tale langa el.
am cutreierat deja toate parcurile impreuna, am lasat cate un semn pe fiecare banca: un cuvant, un gand, o vocala, un fir de par.
adorm gandindu-ma la tine si tu speri ca intr-o zi sa te gasesc. si eu as vrea sa pleci in cautarea mea. sa ne intalnim si sa fim la fel de incurcati ca si acum. inca nu ne-am atins, dar stim cu exactitate cati fiori ne iau pe sira spinarii si cati fluturi se nasc de fiecare data cand ne sarutam.

_____________
[ 16 martie 2011. deci nu, nu are treaba cu postarile plangacioase.]

2


el ii atinge mana. pe ea o cuprind amintirile, si, o data cu ele, lacrimile. fuge din clasa si se aseaza pe scarile din fatza intrarii in liceu. stand acolo, isi amintea zambind de o seara de aprilie in parc. ii simte prezenta. stie ca e in fata ei si ea se ridica. se privesc pentru un timp, in tacere. "mi-e greu" . "nimeni nu a spus ca o sa fie usor" . "mi-e dor" . o mangaiere pe fat(z)a, o atingere pe mana. un sarut... ea fuge inapoi in clasa, stapanindu-si lacrimile...si nu o sa mai fie la fel niciodata.

___________
[ 17 iunie 2010]

1


Ii vrei binele. Ii citesti bunatatea si simplitatea in privire si stii ca merita ce isi doreste.  Cat timp ati stat imbratisati i-ai simtit durerea din suflet. Si dorul de visare. Si te-ai simtit prost. Tot ce iti doreai tu defapt era doar un alt one night stand. Totusi, stiai ca nu pe tine te vrea. Stiai ca tu nu meriti ca ea sa tina la tine, ca nu meriti sa te imbratiseze cum a facut-o. Si din clipa aceea, dupa ce ti-ai dat seama ce tampit esti si cat de mult sufera fata aia, ai inceput sa te gandesti la ea. Nu, nu ai inceput sa-ti inchipui un basm cu printi si printese. Semana mai degraba cu un desen cu supereroi, unde muschiulosul salva pe toata lumea. Doar ca tu nu esti muschiulos, si esti constient de asta. Si nu vrei sa salvezi pe toata lumea, ci doar pe ea. Daca asta se poate numi salvare.
Vrei sa o vezi zambind. Nu e vorba de iubire. Nici tu nu stii despre ce e vorba, dar iti place sa o vezi zambind. Stii ca tu nu o poti sa faci sa zambeasca asa. Nu cu felul tau de a iubi. Asa ca ai inceput cercetarile de supererou.
Insa, nu dupa mult timp ti-ai dat seama ca nu stii exact ce sa cauti. Nici ea nu stie ce vrea. Daca ai putea sa ii oferi frumusetea unui nor, mirosul ierbii proaspat taiate, culorile curcubeului si ploaia, ai face-o sa zambeasca. Dar ea il cauta pe EL. De aceea e trista, ca nu il poate gasi. De aia, in spatele zambetului de copil ascunde o urma de tristete. De aia te-a intristat in dimineata aceea. Oftatul ei adanc, in timp ce te imbratisa, emana tristete. Amara.

_________________
[ 2 martie 2010] 



cu capul in nori, dar fericit